Adrian Năstase a fost condamnat definitiv luni la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian. Totuși, Năstase nu va sta în închisoare patru ani, cât îi este sentința, pentru că are peste 60 de ani și, potrivit legii, poate fi eliberat condiționat după ce execută o treime din pedeapsă, adică 16 luni. Mai mult, în vedere că Năstase a executat deja peste opt luni în dosarul Trofeul Calității, fostul premier ar putea cere eliberarea condiționată după alte opt luni.
În prima fază, după ce va fi încarcerat, avocații lui Adrian Năstase vor solicita contopirea pedepsei de doi ani din dosarul Trofeul Calității cu cea de patru ani din dosarul Zambaccian. În procedura de contopire există posibilitatea ca judecătorii Tribunalului București să îi aplice un spor, adică să îi majoreze pedeapsa de 4 ani cu șase luni sau un an.
În ipoteza în care, după contopire, Năstase va rămâne tot cu patru ani de închisoare, fostul premier va fi obligat să excute minimum o treime din cei 4 ani la care a fost condamnat luni, adică 16 luni. Din cele 16 luni, fostului premier i se vor scădea cele 8 luni deja executate în dosarul Trofeul Calității, astfel că acesta va excuta un minim de 8 luni. Năstase poate cere eliberarea condiționată după ce execută o treime din pedeapsă pentru că are peste 60 de ani. Eliberarea după opt luni nu va fi dispusă automat, ci doar după o decizie a instanței.
Există însă posibilitatea ca Năstase să execute mai mult de opt luni, având în vedere că la 1 februarie intră în vigoare Noul Cod Penal. După Noul Cod Penal, eliberarea condiționată după împlinirea vârstei de 60 de ani se poate cere după executare a jumătate din pedeaspă – în cazul Năstase, deci, numai după ce ar executa doi ani. Din acești doi ani, se vor scădea cele opt luni executate în Trofeul Calității, astfel că fostul premier ar urma să stea în închisoare un an și patru luni.
Totuși, în acest moment, există o lacună a legii pentru că nu este clar în asemenea cazuri care este legea favorabilă. Mai exact, se pune întrebarea dacă pentru Năstase se vor aplica prevederile Noului Cod Penal sau ale Codului în vigoare acum. La ședința CSM, președinta Curții Supreme a atras atenția că este nevoie de o clarificare asupra modului în care legea urmează să fie aplicată. Astfel că dacă instanțele vor decide că Noul Cod Penal reprezintă legea favorabilă, atunci Năstase ar urma să execute un an și patru luni.